Odata inceputa seria: ”Povesti de viata, legate de broderie, arta manuala, artizanat….”, o sa aducem spre atentia voastra si alte istorii, care ne reflecta sentimente, evenimente din trecut, prezent, vesele sau triste, dar precis din care vom avea ce invata.

Cand eu nu fac munca mea de toate zilele, atunci brodez. Este o munca foarte plina de satisfactii.

In primul rand, nimeni nu poate spune ca esti lenesa, si in al doilea rand, in momentul lucrului asupra broderiei gandurile zboara atat de departe, unde in viata reala nu ai timp si n-ai ajunge niciodata, si in cele din urma, rezultatul este important – o broderie.

Dar povestea mea nu este vorba despre asta.

Vreau sa va spun despre vacanta din copilaria mea, care a ramas in inima mea pentru totdeauna.

Cand m-am nascut, mama si tata erau studenti. noi am trait cu parintii lui tata. La bunicul si bunica eu eram favorita si a crescut copilul absolut fericit si foarte indisciplinat. Bunicul insusi era jucaus si imi ierta toate farse mele si bunica asculta de bunicul si continua sa-si alinte nepoata.

Uneori mergeam cu parintii mei in vizita la ceilalti bunici – parintii mamei mele. La acesti bunici nu ma mai puteam comporta la fel de liber cum eram obisnuita – sumteam un pic de frica fata de bunica. Dar ea a castigat rapid inima mea de copil. Bunica meaera o povestitoare extraordinara, avea o voce atat de melodioasa, linistitoare, totce spunea ea avea mult farmec.

Camera bunicii era la fel de uimitoare ca povestile ei, desi nu aveam voia sa ating nimic, ramaneam cascata de fiecare data. Broderia cu aplicatii de satin si mileuri din dantela erau peste tot: pe un pat mare cu perne in forma de piramida, pe o canapea veche, cu perne rodunde, pe vechea masa cu oglinda, pe masa, pe noptiera, la ferestre, pe pereti. Dar eram orbita, totul era la locul lui, totul cu moderatie. Voiam sa vad totul ca pe o carte cu fotografii color: cosuri pline cu cirese sau “panselute”, cu fluturi zburand deasupra lor; sarutul randunelelor care transportau in plisc i gloare de nu-ma-uita, buchete de flori, crengute, boabe.

Si pe TV, de asemenea, erau puse pe un servețel brodat desigur colectia bunicii (subiectul suspinelor mele) – animale mici si pasari mici din portelan. Dar si aici exista interdictia de a pune mana spre regretul meu profund, de asemenea, cu toate ca bunica mea, desigur, avea dreptate.

Dar miracole incepeau atunci cand eram lasata la bunici pentru toata noaptea. Cand mergeam la culcare, bunica mea stingea lumina si aprindea veioza de langa pat. Veioza era facuta in forma de crini si cand o aprindeai, devenea ca o floare magica, iar camera se umplea cu o lumina albastra moale. Si apoi bunica mea incepea sa spuna povestile ei. Si acestea erau povești in versuri – magice si de neuitat. Aceste povesti le-a ascultat de mic copil bunica citite de bona, apoi bunica le-a spus copiilor, si apoi nepotilor.

Dar mai presus de toate mi-a placut cand bunica mea incepea sa-si aminteasca povesti din copilaria sa, povestea cu glasul ei linistitor asa de frumos, caci in curand adormea sub glasul povestii sale. Eu inca mult timp nu puteam adormi, gandindu-ma la lucrurile frumoase din povestile bunicii, in capul meu inca fluturau poze din copilaria bunicii.

Bunica mea minunat a plecat de mult spre cer. Si dantelele si uimitoarele ei broderii au fost impartite intre rudele mele mai mari.

Dar, este de ajuns numai sa pun mana pe gherghef, ca memoria si gandurie ma transporta imediat in camera magica a bunicii, iar eu devin coplesita de un sentiment de iubire, bunatate si sarbatoare. Sarbatoare pentru ochi.

Acest articol este un omagiu pentru toate bunicile! Asteptam si povestile voastre aici!